
Discover more from Orașul.
Orașul. #6

● Știați că…?
Prima parcare supraetajată din Sibiu va fi dată în folosință în zilele următoare? După eșecul parcării de la gară ale cărei demersuri au început la începutul anului 2018 (detalii aici) dar pentru care până acum avem doar niște 3D-uri colorate (vezi aici) și eșecul parcării de la piața Cibin începută, la fel, în 2018 dar deocamdată pusă în stand-by din cauza dificultăților întâmpinate (detalii aici), iată că avem o primă veste bună: vom avea în cartierul Hipodrom o parcare cu șase niveluri (unul subteran), 320 de locuri de parcare auto plus alte 23 pentru motociclete. Detalii în Turnul Sfatului.
● Vine Crăciunul! Iată cinci idei de cadou potrivite pentru casă.
Am rugat cinci magazine din Sibiu să ne propună câte un produs tocmai bun de făcut cadou de Crăciun. Am plecat la cumpărături cu un bugetul între 100-250 lei, căutând ceva pentru casă, adică un accesoriu, un corp de iluminat, element de decor ori de mobilier.
Coșuri și vază din iută de la Jujube Atelier
La Jujube Atelier apelez de obicei atunci când am de pregătit un eveniment, pentru că au atât produse de decor cât și elemente florare ce pot transforma foarte ușor spațiul. Acum propun drept cadou de Crăciun câteva coșuri de depozitare și o vază decorativă din iută, cusute chiar de ea. Prețurile încep de la 75 lei, produsele putând fi cumpărate de la magazinul de pe str. Faurului.
Lampă de birou de la Mozaiq Studio
Mozaiq Studio este un magazin cu care colaborez câteodată atunci când urmează să pregătesc un apartament pentru prezentarea finală dar în trecut m-au ajutat și cu execuția unor elemente personalizate, proiectate de mine. De data asta, pentru Crăciun, au ales din propriul magazin o lampă de masă cu un aspect ca al unui far de mașină veche. Lampa de masa Lester costă 195 lei - link spre produs.
Ursuleț de ceramică marca Andrei Pandea
Îmi place de Andrei Pandea pentru că modelează diverse personaje și animale pe care le vinde de obicei învăluite într-o campanie umanitară. De puține ori reușești să găsești în magazinul online obiecte decorative disponibile în stoc, deoarece acestea se vând foarte repede. Iată că de Crăciunul acesta a scos la vânzare o nouă serie de ursuleți la 100 lei bucata. Poți vedea aici poze cu cei aflați în stoc.
Lampadar industrial de la Hobby Mobila
Hobby Mobila are magazine deschise la Sibiu, Cluj și Viena și merg la ei de obicei să îmi clătesc ochii atunci când caut obiecte unicat sau în serie mică. Ei îți propun Lampadarul Elenoire drept cadou de Crăciun și cred că nu greșesc deoarece este în trend stilul industrial. Costă 200 lei - link spre produs.
Blăniță pufoasă de la Luna Home
Luna Home este un magazin de tip outlet, cu stocuri foarte mici la majoritatea produselor, astfel că a fost greu să aleagă un produs relevant, care să nu se vândă până să ajungă articolul ăsta la tine. Dar blănița Valeria gri este în magazin în mai multe exemplare și costă 210 lei - link spre produs.
Bonus: globuri și accesorii de brad de la Mobexpert
Dacă încă nu ai împodobit bradul, ar fi bine să dai o fugă și până la Mobexpert. Ca în fiecare an, au globuri și acceorii de brad foarte faine.
● Ai nevoie de autorizație de construcție pentru a închide un balcon?
Un articol apărut săptămâna asta în Ora de Sibiu a adus un val de jigniri și amenințări la adresa vecinilor care au depus reclamație împotriva unui proprietar ce și-a închis balconul fără autorizație, modificând astfel fațada clădirii. Comentarii și aici
Dacă e să mă întrebi pe mine, sunt foarte categoric atunci când vine vorba de nevoia unei autorizații de construcție pentru astfel de lucrări. Oricare arhitect înghite în sec atunci când trece pe lângă un bloc proiectat de el și vede cum proprietarii au măcelărit efectiv fațada acestuia, fiecare închizând balconul cum vrea el, fără să țină cont nici măcar de estetică.
Primăria Șelimbăr a avut o campanie destul de dură împotriva celor ce începuse să închidă balcoanele primelor blocuri construite pe str. Doamna Stanca, iar în unele cartiere din Sibiu arhitecții urmăresc în anii de după construcție aspectul fațadelor clădirilor și acționează imediat după ce un proprietar intervine asupra lor cu balcoane închise care-cum. Știu foarte bine cazul City Residence, unde arh. Gligorov comunică anual proprietarilor interdicția de a își închide balcoanele cu sticlă.
Nu! Nu este în regulă să îți închizi balconul
De ce? În primul rând pentru că…
Odată închis un balcon, acesta devine parte din suprafața utilă a apartamentului. Odată mărită suprafața utilă, lucrarea trebuie autorizată de către Primărie pentru că s-ar putea (adică mai mult ca sigur) să depășească astfel POT-ul permis (POT = Procentul de Ocupare al Terenului). Astfel că niciodată nu ar fi fost autorizat blocul dacă balcoanele erau închise încă din momentul proiectării. Poți citi aici un articol detaliat despre cum investitorii mint și profită de această chichiță de proiectare numită balcon sau logie;
Odată închis un balcon, se modifică arhitectura fațadei. Odată modificată arhitectura fațadei, aceasta trebuie autorizată de către Primărie și în nici un caz nu poate fi făcută fără acordul proiectantului inițial. Adică nici dacă ar vrea, Primăria nu ar putea să îți dea o Autorizație de Construcție pentru închiderea balconului dacă arhitectul ce a proiectat clădirea nu este de acord.
Cât costă un proiect pentru închiderea balconului? Mai mult decât merită.
Pe lângă proiectul efectiv, trebuie obținute și câteva avize (cel puțin de la OCPI și Mediu) și unele Primării cer chiar și o expertiză tehnică. Deci întreg proiectul va costa cel mai probabil peste 5-6.000 lei.
Săptămâna trecută am primit o cerere pentru a ajuta pe cineva să își construiască un balcon la parter pentru a-și mări suprafața apartamentului, dând exemplu blocurile vecine unde toți vecinii au construit astfel de balcoane prin anii ‘90. Răspunsul meu a fost clar: “terenul respectiv nu este al dvs. și chiar dacă ați reuși să îl obtineți (lucru exclus dacă el este acum spațiu public), nu văd să vi se aprobe o astfel de lucrare”.
Ce se va schimba în viitor
La începutul săptămânii am participat la conferința SHARE Architects unde s-a vorbit inclusiv de necesitatea autorizației de construcție pentru diverse lucrări considerate minore, cum ar fi construirea unui gard și altele asemenea. Proiectul de modificare a legii 114/11.10.1996 este pe masa celor ce pot lua această decizie și va intra la începutul anului viitor în dezbatere publică.
Sincer, sper să nu fie cazul eliminării obligativității autorizării lucrărilor de închidere ale balcoanelor. Motivele le-am expus mai sus. Mai mult, personal aș înainta un proiect de lege care să amendeze usturător firmele de construcții ce preiau și execută lucrări fără autorizație de construcție. Sunt sigur că astfel am putea scăpa de construcțiile ilegale și chiar de trendul din ultimii ani - schimbarea geamurilor originale cu unele de plastic la monumente istorice.
● Locuiesc într-un cartier elvețian și îți spun care sunt standardele de locuire de aici
Zilele astea sunt în Elveția, într-un oraș cu o populație jumătate cât a Sibiului. Locuiesc într-un apartament cu un un hol, un dormitor jumătate (camera mică are doar 9,5 mp), living cu bucătărie open-space și o baie. Nimic interesant, am spune. Multe apartamente din Sibiu sunt exact la fel. Doar că…
Construite în urmă cu vreo 15 ani, blocurile au fost prevăzute atât cu subsol cât și cu parcări subterane suficiente astfel încât să nu vezi mașini parcate pe stradă. Cartierul are 12 blocuri a câte șase sau șapte etaje și două apartamente pe palier.
Fiecare bloc are subsol în care se regăsesc mai multe spălătorii, boxe amenajate pentru fiecare apartament și… buncăr. Da, fiecare scară are câte un adăpost extrem de mare, prevăzut cu toalete și tobogane de legătură din exterior.
În tot spațiul subteran dintre blocuri au fost amenajate parcări. Câte două locuri de parcare/ apartament. Fiecare bloc are, la intrarea în scară, parcare de biciclete închisă și acoperită. Iar spațiul suprateran dintre blocuri este verde, având mai multe părculețe de joacă pentru copii. De asemenea, la fiecare scară sunt prevăzute câteva locuri de parcare pentru vizitatori, de cele mai multe ori acestea fiind libere. Pe stradă sunt foarte puține zone unde este permisă parcarea - contra cost.
La parterul unui astfel de bloc există o grădiniță. Exact, oamenii au construit 12 blocuri și acestea sunt dotate și cu grădiniță.
Revin:
2 apartamente / nivel
2 locuri de parcare / apartament
parcare pentru biciclete închisă și acoperită
boxă și spălătorie la subsol
buncăr la subsol
mai multe locuri de joacă pentru copii
grădiniță
Ah, uitasem: nu există pubele de gunoi la care orice trecător poate arunca cartoanele, nu există nici hârtii luate de vânt. Asta pentru că fiecare scară de bloc are câte un igloo îngropat în care îți arunci punga de gunoi, fiecare tip de deșeu având punga de o culoare anume, astfel încât să se poată recicla corect. Iar amenzile sunt amețitor de mari dacă nu respecți asta.
Exact ca la Sibiu 😄
● Scurte
Brașovul va avea anul viitor primul program de master pe urbanism, iar din 2023 studenții se vor putea înscrie și la programul de licență pe urbanism. Asta după ce administrația din Brașov a convins Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” să își deschidă un sediu și aici. Dorința administrației brașovene este ca actualii studenți de la „Ion Mincu” să se implice în proiectele de urbanism ale Primăriei Brașov, iar angajații din administrația locală să se poată specializa și mai bine în domeniul urbanismului. Detalii
Sibiul are încă din 2002 deschisă o filială a facultății de arhitectură, acum existând la noi în oraș și secție de urbanism (aici). Păcat doar că studenții arhitecți nu sunt
preaimplicați în dezvoltarea orașului. Nu am văzut până acum vreun proiect propus Primăriei Sibiu.După retragerea proiectului de pe ordinea de zi a ședincei de Consiliu Local de luna trecută, astăzi se va aproba proiectul ce va schimba total zona Libertatea, str. Abatorului. Astfel, aici vor apărea mai multe clădiri de locuințe, birouri, magazine dar și… spații destinate învățământului (adică grădiniță și/sau școală). Detalii aici și aici. Interesant este faptul că terenul a fost studiat în ultima perioadă, aici descoperindu-se ruinele mai multor clădiri. Poza de aici.
Apartamentul ăsta cu 3 camere costă 125.000 euro. Se află pe Mihai Viteazu, este decomandat, are o bucătărie-vagon și mobilă din 1900 toamna. Dacă îl vrei, îl găsești aici.
În Guangzhou (China) a fost deschis Sunac Guangzhou Grand Theatre - o clădire impresionantă prin detaliile arhitecturale și inginerești. Clădirea are o formă atât de ciudată încât nici nu știu să o descriu. Mai multe poze, aici.
Te-ai întrebat vreodată cum arată planul apartamentelor din serialele cunoscute? Artistul Iñaki Aliste Lizarralde a făcut act de imaginație și a pus pe hârtie apartamentele prezente în mai multe seriale, inclusiv Friends, Seinfeld și The Big Bang Theory. Detalii
● Unde în Sibiu?
Răspunsul ghicitorii de săptămâna trecută (de aici): str. Movilei nr. 10
Ne recitim în ianuarie. Sărbători fericite și un 2022 liniștit să avem cu toții!