
Discover more from Orașul.
● Știați că…?
Restaurantul Bolta Rece din Parcul Sub Arini este în proces de reconstrucție și ar trebui să fie redeschis anul acesta. El a fost construit în perioada 1863-1865 dar de când mă știu a fost doar o paragină, reînviată din când în când în amintirile părinților.
Proiectul de reconstrucție a restaurantului aduce modificări considerabile și va reuni patru restaurante cu specific diferit. Acestea vor fi conectate de un spațiu comun de luat masa, în centrul căruia va fi amenajat și un bar.
Proiectantul clădirii noi este realizat de firma Lauster & Radu Arhitecți SRL, un birou de arhitectură cu sedii la București și New York, ce a lucrat pentru clădiri emblematice din România, SUA și Germania, ca de exemplu modernizarea sediului Organizației Națiunilor Unite (ONU), din New York - o clădire de 41 de etaje.
Extinderea restaurantului Bolta Rece va presupune construcția a două corpuri noi, de o parte și de alta a clădirii istorice, ce vor trona deasupra parcului Sub Arini, fiind foarte vizibile din zona de joacă pentru copii. Cele două corpuri sunt propuse să aibă fațadele îmbrăcate în oglindă, astfel încât să reflecte verdele din jur și să nu devină un monobloc deranjant privirii.
Designul interior este gândit de Grosu Art Studio, o firmă din București despre care am mai vorbit aici, câștigatoare a mai multor competiții internaționale precum Europe Property Awards sau Big SEE Tourist Design Award. Prin această amenajare, vor fi folosite și elemente istorice recuperate de la vechea clădire dar, evident, restaurantul va avea un aspect modern.
● Parcurile Sibiului
Ultimele zile au fost agitate pentru mulți sibieni, protestând la intenția Primăriei Sibiu de a începe lucrările de reamenajare a Parcului Sub Arini, cel mai important parc al orașului și unul dintre cele mai vechi din țară. Lumea îl vrea sălbatic și, pe bună dreptate, este temătoare la ideea unei Primării ce a demonstrat în ultimii ani că arborii ce stau în calea asfaltului ajung să fie tăiați.
Și eu sunt direct interesat de viitorul parcurilor din Sibiu, nu doar dintr-o dorință de a avea în continuare unde să mă plimb dar și datorită faptului că Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (al cărei președinte sunt) este continuatoarea Societății cu același nume ce a stat la bazele plantării parcului Sub Arini, a parcului Astra și a altor spații verzi din Sibiu. Tocmai de asta, în ultimele zile am fost invitat pentru a consulta planurile de reabilitare ale parcurilor Sibiului.
● Parcul Sub Arini
Oricât de mult îmi place verdele și natura, aleile crăpate și podurile peticite îi trădează vârsta parcului Sub Arini. Și, până la urmă, acest spațiu a fost construit tocmai pentru a oferi sibienilor un loc de relaxare modern, unde să se plimbe ca printr-o grădină botanică amenajată ca atare.
Trecut
Povestea parcului Sub Arini începe în 1856 prin decizia municipalităţii ca acestei promenade, pe care sibienii o foloseau cel mai mult pentru plimbări, să i se dea un aspect demn capitalei țării și să o prelungească până la Dumbrava. La acel moment, zona era un teren viran situat între fortificaţiile Steaua şi Josephin, iar după pierderea funcţiunii militare a fortificaţiilor, începe amenajarea parcului de tip englezesc, înconjurat de pini și semănat cu iarbă, creându-se astfel un ,,loc mare de odihnă’’.
Responsabil cu primele lucrări de amenajare a locului de relaxare a fost desemnat inginerul Wolfgang Seifried ce realizează cele două alei principale și, câțiva ani mai târziu, ridică digul și podul peste râul Trinkbach.
Un mare avânt cunoaște Parcul Sub Arini începând cu anul 1882, de când Societatea pentru Înfrumuseţarea Oraşului preia amenajarea parcului și plantează diferite specii de arbori şi arbuşti, transformând zona într-un adevărat parc dendrologic. Pe lângă fântâna arteziană, se construieşte şi prima seră de plante autohtone și exotice, iar după anul 1898 apare aici și un pavilion de muzică ce va fi utilizat pentru concerte susținute de către fanfara militară. În 1929, odată cu împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Societăţii pentru Înfrumuseţarea Oraşului, este amplasat în parc monumentul organizației ce se află și astăzi lângă rozariul cu flori.
În sec. XX se amenejează lacul cu nuferi şi alpinetul cu flori de colţ. În vremea comunismului, parcul își urmează direcția de grădină botanică, fiind în continuare făcute lucrări de plantare şi de organizare a spaţiului verde, astfel încât numărul total al acestora ajunge la 680. Tot atunci se realizează asfaltarea aleilor și înlocuirea podurilor de lemn cu unele de beton.
Prezent
În parcul Sub Arini există acum 26 de specii de arbori exotici şi 35 indigeni. De o deosebită valoare ştiinţifică şi decorativă sunt speciile exotice, atât cele din Extremul Orient (ginkgo, arborele vieţii, magnolia), cât şi cele din America de Nord (molid înţepător, pin strob, tuie, chiparos de California, stejar roşu şi stejar de baltă, nuc negru, arbore de lalea, roşcov de Canada, arţar american şi arţar de zahăr, gladice, catalpa). Cei mai bătrâni arbori (exemplare de arini, plop negru, tei, stejari) au peste 150 de ani.
Pentru realizarea actualelor lucrări de reamenajare a parcului, a fost documentață și măsurată toată vegetația, fiind identificați în jur de 25 de arbori uscați ce vor fi tăiați. În schimb, vor fi plantați alții noi, chiar și 11 specii ce acum nu se regăsesc în parc: Salix babylonica, Pseudotsuga menziesii, Tsuga canadensis, Taxus baccata, Abies alba, Gingko biloba, Abies nordmaniana, Pinus strobus, Pinus nigra, Pinus sylvestris, Fagus sylvatica.
După lucrări, 129 de arbori vor fi iluminați decorativ, iar 580 vor avea irigare prin picurare.
Viitor
Supunându-se regulilor spațiilor verzi, în parcul Sub Arini nu ar avea voie să apară zone construite în mai mult de 10% din suprafața totală. Și prin zone construite mă refer inclusiv la alei, borduri, stâlpi de iluminat sau fundațiile băncilor amplasate în parc sau chiar ale coșurilor de gunoi.
Proiectul de amenajare a parcului promite câteva construcții noi, cum ar fi o platformă de belvedere și un amfiteatru pentru care, însă, proiectanții propun utilizarea micropiloților metalici montați prin înșurubare, în locul fundațiilor uzuale de beton. Pentru înșurubarea acestor fundații nu sunt necesare săpături și distrugerea solului, așa cum s-ar întâmpla pentru niște fundații obișnuite, dar trebuie totuși avut grijă să nu rupă rădăcinile arborilor din zonă. Puțini folosesc în România astfel de elemente de fundare, dar în clipul de mai jos găsești informațiile necesare pentru a înțelege cum funcționează.
Zona de belvedere va fi construită cu acces din aleea de la nivelul șoselei, chiar lângă podul de pe str. Avrig.
De pe platforma de belvedere ar trebui să observi iazul propus la baza podului. Am fost ieri în plimbare prin parc și zona este cu destul de multă vegetație ce cu siguranță va obtura vederea spre parc. Probabil că o parte va fi defrișată, dar arborii se promite că vor fi păstrați și integrați în platforma ce se va construi aici.
O nouă modificare importantă va fi despărțirea pistei de biciclete de trotuarul pietonal. În soluția propusă, bicicletele vor coborî paralel cu râul Trinkbach, imediat după restaurantul Bolta Rece, mergând pe toată lungimea parcului pe actuala alee, apoi trece tunelul de sub podul de la str. Avrig după care își continuă drumul tot pe lângă râu.
Deoarece bicicletele vor avea prioritate pe actuala alee folosită în general de grupuri de plimbăreți, este propusă o nouă alee pietonală ce va fi amenajată mult mai aproape de râu dar care la un moment-dat va trece apa și își va continua drumul până la actuala trecere de pietoni semaforizată de pe str. Avrig.
Atât aleea pietonală propusă cât și pista de biciclete vor fi amenajate cu pietriș stabilizat (beton permeabil), iar pe toată partea de vest, aleile actuale de pământ vor fi “pavate” cu mulch și scoarță decorativă. Aleile actuale de beton vor rămâne singurele betonate, dar acesta vor fi reabilitate.
Personal mă îngrijorează puțin amplasamentul găsit pentru amfiteatrul propus, deoarece va ocupa singura pajiște folosită acum pentru picnicuri. Cred că putea fi găsit un loc mai bun, poate chiar folosind configurația naturală a terenului pentru amenajarea gradenelor, așa cum se întâmplă chiar și acum în unele locuri.
În plus față de lucrările de mai sus, vor mai apărea un dirt park pentru bicicșiștii ce se adună în zona podului de lângă spațiul de joacă; va fi plantat un labirint din gard viu, pe pajiștea din fața stadionului; va fi reabilitat foișorul existent; spațiul de joacă va fi amenajat cu scoarță de copac și se scoate pietrișul existent; fântâna arteziană va fi înlocuită cu alta nouă ce va avea cel mai probabil un perete de sticlă; fântânile arteziene dezafectate din zona statuii lui M. Eminescu vor fi înlocuite cu o alta, construită la nivelul pavajului; va fi amenajată o alee senzorială; se va extinde sistemul de iluminat, inclusiv cu iluminat decorativ spre arborii considerați importanți și se va realiza o rețea de irigații în special pentru aborii ce se află de-a lungul aleilor betonate.
Aleea betonată dinspre Bdul. Victoriei rămână pentru a fi utilizată drept share-space, atât de pietoni cât și de alergători și bicicliști. Mobilierul urban va fi înlocuit și se va realiza un sistem unitar de informare și etichetare a arborilor.
Contractul de proiectare a parcului Sub Arini a fost câștigat de către firma Tehno Consulting Solution, din București, la valoarea de 251.071 de lei, la care se adaugă TVA (detalii). După finalizarea documentației, se preconizează ca lucrările să dureze 18 luni.
● Parcul Tilișca
Curajoasă inițiativa Primăriei de a realiza parcul Tilișca pe un loc ce de zeci de ani este un munte de moloz. Atât de mult moloz încât se vede din satelit.
Lucrările de curățare a zonei au început deja, fiind pregătit terenul pentru ceea ce va deveni parcul Tilișca. Dacă nu ai fost și tu unul dintre cei ce descărca aici deșeurile din construcții, cu siguranță nu cunoști zona. Dar este una atât de spectaculoasă încât abia aștept să fie transformată într-una de belvedere, de unde privești peste Câmpșor și Turnișor, până la aeroport. Probabil că apusurile vor fi spectaculoase de aici.
Peste 10 ani, probabil că din parcul Tilișca vei vedea Aqua Park-ul gândit a se construi la câteva sute de metri. Între cele două investiții, legătura ar fi trebuit să se realizeze printr-un viaduct înalt, ce ar fi trebuit să plece din zona de sus a dealului (muntelui de gunoaie) și să treacă peste calea ferată până în viitorul Aqua Park. În continuare este propus un viaduct peste calea ferată, acesta însă a fost redus ca dimensiune, conform proiectului realizat pentru Aqua Park.
Proiectul parcului a fost modificat odată cu începerea lucrărilor, fiind mărită suprafața lui la 6,5 hectare, cu această ocazie fiind și repoziționate elementele ce vor apărea aici. Accesul în parc se va face direct din str. Preot Baca, trecând pe lângă o fântână arteziană și un labirint verde. Câteva insule de vegetație, cu arbori și arbuști, vor crea zonele de relaxare mobilate cu bănci, iar un luciu de apă va fi poziționat în mijlocul viitorului parc.
Suplimentar, vor fi amenajate un loc de joacă pentru copii, o zonă de work-out cu câteva aparate de fitness dar și o mică tiroliană. Terenul de mini-golf va fi o noutate pentru Sibiu - va avea 11 piste și va fi construit în partea sudică a parcului.
Spre Est va fi poziționat un punct de belvedere iar la baza dealului vom avea un teren de sport, un pump-truck pentru bicicliști dar și un spațiu îngrădit pentru animale de companie.
Din păcate, taluzul nu va fi amenajat astfel încât treptele rezultate să fie pietonale, legătura dintre cele două niveluri ale parcului fiind realizată doar cu ajutorul unor scări și a unei alei lungi de 140 de m., cu o diferență de nivel cât un bloc de 6 etaje.
Aleile din interiorul parcului vor fi realizate din mulci cu mixuri de plante perene și dale de beton prefabricat, iar arborii plantați aici vor avea rădăcini cufundate în pământ fertil, astfel încât să nu existe probleme în viitor. Arborii vor avea circumferințe între 16-18 cm, deci se evită plantarea puieților.
Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit firmei TOTAL NSA, la valoarea de 12,7 milioane de lei, la care se adaugă TVA (detalii) și în mod normal lucrarea ar trebui să fie finalizată în anul 2022.
Proiectul este unul super-îndrăzneț, iar Primăria și-a asumat un risc atunci când a decis amenajarea unui parc pe o fostă groapă de deșeuri din construcții. Nu doar că trebuie ca lucrarea să se realizeze cu maximă atenție dar trebuie făcută astfel încât parcul să fie și sustenabil, cu zone verzi ce vor trebui să rămână vii.
● Unde în Sibiu?
Răspunsul ghicitorii de săptămâna trecută (de aici): str. Mitropoliei nr. 13 (Casa cu cariatide)
Kurt Klemens şi Dan Vladimir Dănuţ în volumul ,,Parcuri sibiene”, publicat în anul 2009 la Editura Honterus
Orașul. #18
Pe pajistea din fata stadionului joaca copii football. Daca se face labirint din gard viu unde pot merge sa se joace ? Sau pe ce portiune se face labirint-ul. Nu vad zona dedicata animalelor de companie ( cainilor). Mi se pare normal ca stapanii acestora sa aiba un loc dedicat lor ( nu sunt posesor de caine - doar de pisica :-) ) in asa fel incat sa nu lase excrementele peste tot.
Era timpul pentru un refresh al parcului. Sper sa ramana partia de sanius.
Pinus Strobus exista pe aleea dinspre Victoriei, intrarea dinspre pasajul spitalului; Pinus Nigra este pe laga podul cel mare. Am poze cu placutele de pe pomi, daca vrei :)
Unde in Sibiu - Papiu Ilarian.