● Știați că…?
Mă gândesc la ea a fost, de fapt, o intervenție artistică a unui trecător prin Sibiu? Artistul Mircea Nicolae (sau Ionuț Cioană, pe numele său real)1 și-a propus în 2007 să facă 100 de interventii pe clădiri iar atunci când a ajuns în Sibiu, și-a lăsat amprenta pe ceea ce urma să devină cea mai fotografiată vitrină din Sibiu.
Dupa ce am facut o plimbare destul de lunga si am fotografiat multe dintre magazinele părăsite, mi l-am ales pe cel din imagine pentru o interventie. M-am folosit de firma magazinului si de ideea de orar pentru a imi pune in discutie povestea afectiva. La prima vedere pare sa fie vorba de o declaratie de dragoste. Cu toate astea, ceea ce am scris e legat de un anume automatism mental de care vreau sa scap, pentru a merge mai departe. (detalii)
Scrisul Mă gândesc la ea este intervenția nr. 42 din seria de 100, iar din septembrie 2020, vitrina a devenit un spațiu dedicat artei contemporane care a pornit (și) de la scopul de a pune lucrarea lui Mircea Nicolae într-un context artistic, contribuind în același timp la păstrarea ei. Acum, spațiul este cunoscut și după denumirea Artă.nonstop. (detalii)
Mircea Nicolae (n. 1980) a murit în iulie 2020. Artist, curator și critic de artă, este considerat unul dintre cei mai subtili artiști români.
● Transformarea zonelor industriale în spații culturale
Deși poate ar trebui să fiu printre ultimii ce spun lucrul ăsta, datorită preocupărilor mele pentru susținerea artiștilor, în România cultura este greu de făcut profitabilă astfel încât să aducă investiții majore într-o zonă industrială, uitată de lume și fără alte atracții comerciale.
Cu toate astea, nu toate zonele industriale ale Sibiului au fost date uitării și (încă) nu peste tot s-au dărâmat vechile hale pentru a face loc blocurilor rezidențiale (vezi în Orașul #8). În Sibiu avem cele mai simple transformări ale unor hale industriale în adevărate spații culturale, odată cu apariția piesei de teatru Faust.
Faust a transformat, de-a lungul timpului, mai multe hale din întreg Sibiul pentru a pune în scenă ceea ce urma să devină cea mai mare piesă de teatru realizată vreodată în România (cea mai scumpă cu siguranță, probabil și cea mai longevivă dar ce este de remarcat - este piesa de teatru ce atrage cei mai mulți turiști).
Nu de puține ori mi-am revăzut amici din toată țara cu ocazia vizitei lor la Sibiu… pentru a vedea Faust. Să faci un drum de atâtea ore de la Constanța până la Sibiu doar pentru o noapte, special pentru a vedea o piesă de teatru, este o realizare pentru orașul nostru. Tocmai această realizare a făcut să avem în Sibiu Fabrica de Cultură.
Fabrica de cultură
30.000 mp de teren cedați (pentru 20 de ani) unui spectacol de teatru, transformând astfel fosta fabrică de betoane de la Est de Sibiu într-un spațiu destinat exclusiv culturii. Dar să ne înțelegem, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost oamenii potriviți la momentul potrivit. Pentru că, știm bine, Constantin Chiriac (directorul Teatrului Național “Radu Stanca”) poate transmite și altora, doar prin vorbe, pasiunea lui pentru teatru. Sau poate că directorul Construcții SA (proprietarul terenului) a fost mai degrabă convins de propria fiică de faptul că și Sibiul merită o fabrică de cultură, așa cum a văzut ea că se poartă prin alte țări.
Inspirată de un proiect de reconversie a arhitectului Paulo Mendes da Rocha2, la São Paulo, dar și de reconversia unei fabrici de lapte de la Zürich3, proiect la care a lucrat în cadrul biroului EM2n, arh. Monica Tușinean și-a realizat proiectul de diplomă pe spațiul dedicat acum Fabricii de Cultură, prezentându-l tatălui ei ca fiind un potențial viitor al halelor deja părăsite. Câțiva ani mai târziu și după o investiție de câteva milioane de euro, putem să ne lăudăm cu câteva zeci sau sute de reprezentații la Fabrica de Cultură. Dar cam atât. Iar acum, cu intrarea în insolvență a Construcții SA, având datorii de peste 57 de milioane de lei (detalii), viitorul Fabricii de Cultură nu pare prea promițător.
Independența - Muzeu al Industriilor
Din punctele de vedere istoric, urbanistic şi arhitectural, ansamblul halelor Independența este în mod cert o raritate în România. Aflat la marginea centrului istoric (include două turnuri ale centurii de fortificaţii) şi pe malul amenajabil al Cibinului, fostul ansamblu Rieger are un gigantic potenţial cultural şi economic, cu efecte benefice care se pot extinde la nivelul întregii zone.4
Dincolo de cazane, lanţuri, granulatoare, polizoare, ciocane de dăltuit, maşini de înşurubat şi alte cele, Independenţa își dezvoltase o viaţă a ei, asemenea altor coloşi industriali ai vremii. „Aveam policlinică, creşă, grădiniţă, echipe sportive... exista Asociaţia sportivă Independenţa cu 19 secţii sportive, exista Clubul muncitoresc cu secţii de pictură, sculptură, fanfară, muzică clasică, muzică populară, dansuri, exista cantină şi puteai mânca acolo. Şi avea Independenţa o şcoală foarte bună: era şcoala de ucenici, era şcoala tehnică, şcoala de maiştri şi apoi, dacă erai bun, te trimiteau şi la facultate. A fost prima întreprindere din judeţ cu şcoală de ucenici.”5
Este clar că nu sunt de păstrat toate clădirile de pe terenul Independența dar pozele istorice ne arată cum ar fi putu fi valorificate fostele hale Rieger (vezi aici). Dar ce spun… chiar și pozele făcute cu doar câțiva ani în urmă mai dezvăluie câteva bijuterii arhitecturale, chiar dacă timpul pare să fi fost apăsător (vezi aici). Mai multe poze, inclusiv din interiorul clădirilor, au fost publicate în Buletinul informativ al Uniunii Arhitecților din România, în anul 2014 (aici și aici)
Au trecut deja 13 ani de când directorul Muzeului Național Brukenthal anunța viitorul Muzeu al Industriilor în vechile hale (vezi aici) devenite între timp monumente istorice.
Situl conține 22 de clădiri dintre care 11 sunt clasate monumente istorice de categoria B, fiind ridicate intre 1890-1940 pe baza planurilor avangardiste realizate de arhitecți vienezi. Un proiect recent realizat de un grup de birouri de arhitectură, propune ca aici să se realizeze reconversia clădirilor în muzeu, parcări, clădire de birouri, galerie de artă, cafenea, dar și construirea a mai multor clădiri de locuințe colective, în locul halelor fără valoare istorică. Arhitecții propun înclusiv construirea a două turnuri de locuințe, unul fiind propus în zona podului de piatră. Detalii aici.
Ce este clar, fosta fabrică Independența este în permanență în atenția studenților arhitecți ce își pregătesc lucrările de licență (exemplu aici și aici) și a școlilor de arhitectură (exemplu aici).
Fabrica de Pensule
În vechea Fabrică de Pensule din Cluj-Napoca, construită în anii 1970, un grup de tineri artiști au transformat spațiile părăsite în probabil cel mai mare centru cultural dedicat artiștilor din România. Cu zeci de artiști și organizații culturale implicate, clădirea avea să găzduiască peste 2000 de evenimente și activități în cele 5 galerii de artă și două săli de spectacole, în acest spațiu amenajându-se și atelierele a mai multor artiști. Din păcate, după 10 ani de existență, Fabrica de Pensule și-a închis porțile (2009-2019).
Berzei 21, București
Zilele trecute, mai multe asociații culturare au transmis o scrisoare deschisă prin care propun demararea dialogului și a demersurilor necesare pentru reconversia unui spațiu industrial nefolosit, în ceea ce ar putea deveni cel mai amplu și complex hub creativ local și regional.
Spațiul, identificat în Str. Berzei 21 din București și aflat în proprietatea Primăriei Capitalei, ar putea fi transformat într-o zonă cu funcțiuni creativ culturale și strategice mixte: de producție culturală, spațiu de dialog, spații de lucru, spații de întâlniri, expoziții, evenimente, spații destinate artelor spectacolului, de ospitalitate, spații exterioare de utilitate publică, precum și spații destinate educației permanente, cu focus pe dezvoltare urbană și viitorul orașului, pentru a asigura un dialog esențial între administrația publică locală, mediul privat, mediul academic și sectorul asociativ.
Ambițioase planuri! Ar trebui să ne revedem aici peste vreo 10 ani pentru a verifica dacă s-a făcut ceva din cele menționate mai sus. Mai multe informații despre proiect găsești aici.
● Exemple din alte țări
La Friche Belle de Mai din Marsilia, Franța
La Friche este atât un spațiu de lucru pentru 70 de organizații rezidente (400 de artiști, producători și angajați lucrează aici în fiecare zi), cât și un loc interdisciplinar (în fiecare an, peste 600 de evenimente artistice sunt puse la dispoziția publicului). În fiecare an, 450.000 de vizitatori vin în acest spațiu public de 45.000 de metri pătrați care găzduiește cinci spații de spectacol, o grădină comunitară, un loc de joacă și un spațiu de sport, un restaurant, librărie, grădiniță, aproximativ 2.400 de metri pătrați de spațiu expozițional, un acoperiș de 8.000 mp, și un centru de formare.
Fabryka Sztuki din Łódź, Polonia
Fabryka Sztuki este un centru de artă multidisciplinar care, pe lângă susținerea culturii și a profesionalizării sectorului cultural, dorește să fie și o instituție de sprijinire a antrenoriatului creativ.
Fabrica a fost înființată pe baza unui parteneriat public-non-guvernamental. După o perioadă de doi ani dedicată restaurărilor (2012-2014), Fabrica de Artă primește o serie de premii pentru modernizarea exemplară a clădirilor fostei fabrici de textile, cele două clădiri de cărămidă fiind unite, în urma lucrărilor, printr-un hol de sticlă de 12 metri înălțime. În interior, au fost amenajate 4 săli de expoziție, un foaier și o sală de spectacole cu 200 de locuri, precum și săli de întâlniri și ședințe. A treia clădire cuprinde spații de birouri și garsoniere, iar la parter adăpostește o cafenea, elemente ce aduc venituri suplimentare centrului cultural.
● Centralele termice de cartier transformate în centre culturale
Sibiul a avut prima centrală termică dezafectată transformată în spațiu expozițional, Centrul Cultural German luându-și rolul de a reda utilitate unei foste centrale din cartierul Hipodrom (aici). Atunci, Clubul Oamenilor de Afaceri Germani din Transilvania a donat 40.000 de euro pentru transformarea fostei centrale termice în CT3 - Artlabs, platformă pentru artă, design și tehnologie6. În hala centralei, care avea peste 500 mp, existau, în afara spațiului expozitional, și trei laboratoare mobile multimedia.
A fost fondată o asociație, au fost stabilite parteneriate ambițioase cu instituții de învățământ superior și culturale românești și germane cu programe asemănătoare, au fost solicitate înalte patronaje culturale. În anul Capitalei Culturale 2007 au avut loc mai multe evenimente ambițioase dar curând după acesta, doi din grupul inițial au plecat în străinătate, fapt pentru care rețeaua culturală a pierdut importante parteneriate cu tot cu resursele aferente. Astfel, zilele artei au fost numărate: în 2008 au avut loc doar două expoziții, iar în 2009 spațiul s-a transformat în cu totul altceva. După perioada de 5 ani prevăzută în contractul semnat cu Primăria, în 2011, hala a fost demolată.7
● Afaceri dubioase
Centralele termice de cartier au fost toate vândute, asta știm deja. Multe dintre ele au fost între timp dărâmate, așteptând eventuale investiții (exemplu).
Mai puțin cunoscute ne sunt acțiunile prin care s-au cumpărat fabricile industriale devenite cele mai multe cartiere rezidențiale. Rise Project a urmărit pașii care au făcut posibilă afacerea imobiliară care înglobează 23 de blocuri și 414 de apartamente, descoperind că noul cartier Kogălniceanu din Sibiu a fost înălțat pe ruinele fostei fabrici Metalcar SA, dezmembrată de un parlamentar în beneficiul său și al partenerilor lui de afaceri. Întreaga investigație o găsești aici.
(…) Nicolae Neagu devine stăpânul Metalcar la șase ani după ce se implicase în privatizarea fabricii. Era deja senator, dar, potrivit declarației de avere, nu avea banii necesari ca să cumpere acțiunile italienilor. Folosește astfel terenurile fabricii, deși nu erau încă ale lui, ca să obțină un împrumut bancar.
În vara anului 2006, Neagu semnează un pre-contract cu firma italienilor pentru achiziția pachetului majoritar IN ROM, care avea, la rândul ei, control in Metalcar (69,7% din acţiuni). Prețul este 1,3 milioane de euro.
Neagu obține un milion de euro, împrumut, de la Banca Comercială Carpatica. Banca aprobă creditul, în decembrie 2006, după ce solicită, în prealabil, garanții imobiliare. Acceptă o ipotecă pe terenurile Metalcar, deși creditul fusese solicitat de ADS Media, firma lui Neagu. În spatele garanției, se afla însă semnătura Danielei Beldean, președintele Metalcar, dar și asociata lui Neagu în ADS Media, firma care urma să cumpere fabrica. (…)
Eugen Iordănescu (directorul Camerei de Comerț Sibiu) a fost săltat nu de mult timp de procurorii anticorupție, fiind implicat inclusiv într-o afacere cu terenurile unei foste fabrici sibiene. Detalii în Turnul Sfatului.
Istoria pornește de la o decizie din 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit, definitiv, o datorie de un milion de dolari pe care Costel Samson o avea de recuperat de la Ion Baltag, apropiat al lui Eugen Iordănescu. Pentru a recupera milionul de dolari și dobânzile aferente, Costel Samson a instituit mai multe sechestre, printre care și asupra a mai bine de 90% din acțiunile Simerom SA. Este vorba de acel Simerom pe terenul căruia s-a construit Promenada Mall. Valoarea celor 90% din acțiuni este aproximată la nouă milioane de euro. Și asta mai ales pentru că societatea mai avea în proprietate un teren de 6,6 ha, aflat în spatele actualului nou mall, pentru care Primăria Sibiu a aprobat în 2015 un plan urbanistic zonal pentru ridicarea a 20 de blocuri de locuințe. Într-una din halele aflate pe acest teren, a fost amenajat și un teren de fotbal administrat de o firmă înscrisă pe numele fiului lui Eugen Iordănescu.
Doar că acțiunile care, în cele din urmă, îi dădeau lui Costel Samson dreptul de proprietate asupra terenului respectiv au fost plimbate prin numeroase firme, cu scopul de a le scăpa de la executarea silită. (...) Samson a arătat în fața procurorilor că în spatele acestei operațiuni se află Eugen Iordănescu prin IM Consulting SRL, în calitate de administrator al societății Grupul de consultanță InvestExpert. Aceasta din urmă ar fi garantat în 2013 că dacă nu își va achita datoria față de Steaua SA până în 2015, atunci va ceda pachetul de acțiuni pe care l-ar deține la Simerom SA (este vorba de pachetul de acțiuni urmărit și de Samson). Acest transfer de acțiuni în baza unor acte considerate false de către Samson și a unor acte ale unor societăți radiate a fost realizat cu sprijinul lui Aurel Ursache, administrator judiciar atât al Simerom SA, cât și al Steaua SA.
● Scurte
Una dintre cele mai vechi și mai dinamice rețele culturale din Europa, ce are membri ce au transformat clădirile abandonate în spații dedicate artei și culturii, este Trans Europe Halles (TEH). Rețeaua a fost înființată încă din 1983, iar acum are 135 de membri în 39 de țări diferite din Europa, inclusiv România. O hartă cu membrii rețelei o găsești aici: www.teh.net/members
Dacă ești interesat de subiect, iată un Manual de proiectare pentru centrele de cultură (link aici) în care sunt tratate, în peste 250 de pagini, toate detaliile posibile ce țin de centrele culturale. De la cum trebuie să arate sălile sau cum trebuie să fie tratată ventilația, până la legătura cu curiașii și închirierea spațiului gol. La sfârșitul documentului găsești și o listă cu peste 30 de fabrici de cultură, inclusiv cu linkuri spre site-urile lor.
Există un “oraș” fantomă în România, unde un anunț pe un site de imobiliare arată că cineva vinde 13 blocuri, cu 50.000 euro/blocul. Detalii
Au explodat prețurile la taxele notariale pentru tranzacții imobiliare – Centrul Sibiului ”costă” cu peste 60 la sută mai mult. Detalii